Bătălia de la Kiev (1918)

Bătălia de la Kiev (1918)
Parte din Războiul Civil Rus Modificați la Wikidata

Bombardarea orașului de către trupele sovietice
Informații generale
Perioadă5-8 februarie 1918
LocKiev, Republica Populară Ucraineană
50°27′00″N 30°31′24″E ({{PAGENAME}}) / 50.45°N 30.5233°E
Rezultatvictoria bolșevicilor
Casus belliRăzboiul de Independență al Ucrainei
Beligeranți
Republica Populară Ucraineană Rusia bolșevică
Conducători
Mîkola ȘinkarMihai Muravyov
Efective
17007000
Pierderi
300 morți1000 morti
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Bătălia de la Kiev (uneori „Asedierea Kievului”) este ofensiva trupelor sovietice (Gărzile Roșii) asupra Kievului, care a dus la evacuarea guvernului ucrainean și la uciderea câtorva mii de cetățeni în timpul Terorii Roșii. Istoricii ruși descriu aceste evenimente ca parte a Războiului Civil Rus.

Istoric

Unitatea Armatei Roșii care a luat parte la capturarea orașului

După bătălia de lângă Kruty⁠(d) din 29 ianuarie 1918, care a reușit să întârzie ofensiva bolșevică și a dat timp celor care doreau să evacueze, Armata Roșie s-a apropiat de periferia Kievului pe 4 februarie 1918, unde Mihai Muravyov a dat ordin de începere atacul.[1] În timpul atacului de la Kiev, au fost folosite gaze otrăvitoare, a existat un bombardament masiv care nu s-a oprit timp de câteva zile (bolșevicii au tras 15.000 de obuze în oraș), în urma căruia, printre altele, casa lui Mîhailo Hrușevskîi a fost distrus.[2] Faptul că conducerea sovietică nu a încercat să ascundă folosirea armelor chimice nu este surprinzător, deoarece armele chimice au fost interzise abia în 1925 prin Protocolul de la Geneva.[3]

Casa lui Hrușevskîi după bombardamente

Muravyov a fost întâmpinat de o delegație a consiliului orașului în Piața Duma (Piața Independenței). Andrei Polupanov a fost numit comandant sovietic al orașului.[4] După intrarea în oraș, urmând ordinul, trupele sovietice au împușcat aproximativ 5.000 de civili declarați dușmani. Printre morți s-au numărat doar doi politicieni: secretarul pentru afaceri funciare al Republicii Populare Ucrainene, Oleksandr Zarudnîi, și deputatul Radei Centrale, Isak Pugaci.[5] După Operațiunea Faustschlag din primăvara anului 1918, în parcurile de la Kiev au fost descoperite mii de cadavre pe jumătate descompuse ale civililor.[6][7]

Note

  1. ^ Савченко В. А. Первая война большевиков против Украинской Народной Республики (декабрь 1917 — февраль 1918)
  2. ^ Нариси історії української революції 1917—1921 років. / В. Ф. Верстюк, В. І. Головченко, Т. С. Осташко та ін.; ред. кол.: В. А. Смолій (голова), Г. В. Боряк, В. Ф. Bерстюк та ін. — Кн. I. — К.: Наукова думка, 2011. — C. 200—201. 
  3. ^ Дорошенко Д. І. Історія України, 1917—1923 рр. Том 1 — К.: Темпора, 2002. — 320 с. (204 с.)
  4. ^ Полупанов А. В. Бронепоезд «Свобода или смерть» № 4. Полупановцы : Воспоминания командира бронепоезда: [Из эпохи гражд. войны]. — Л.: Военмориздат, 1939. — 64 с.
  5. ^ Волков Сергей Владимирович 1918 год на Украине — М.: Центрполиграф, 2001 г. — 416 стр. 
  6. ^ Нариси історії української революції 1917—1921 років. — К., 2011. — C. 204.
  7. ^ АНДРІЙ ЗДОРОВ. ЧЕРВОНИЙ ТЕРОР У КИЄВІ НА ПОЧАТКУ 1918 Р.: МІФИ ТА РЕАЛІЇ