Șcerbina s-a născut în Debalțeve, guberniaDonețk, RSS Ucraineană, pe 5 octombrie 1919, în familia unui lucrător feroviar. În 1937 a fost admis la Universitatea de Stat pentru Transport Feroviar din Harkov. Pentru rezultatele obținute la învățătură și activitatea politică publică i s-a acordat, în 1939, o diplomă din partea Comitetului Central al Komsomol al RSS Ucrainene. În același an s-a înscris în PCUS.
Și-a întrerupt apoi studiile după ce s-a înrolat voluntar în armată în timpul Războiului de Iarnă cu Finlanda, fiind repartizat la divizia 316 infanterie pe schiuri. A absolvit Universitatea de Transport câțiva ani mai târziu, în 1942.
Cariera de partid
În anii celui de-al Doilea Război Mondial a fost implicat în organizarea transportului feroviar al trupelor. În 1942, Șcerbina a fost numit secretar al Comitetului Regional Harkov al Komsomol. În perioada ocupației germane a Harkovului a fost transferat la aparatul Comitetului Central al Komsomol. Imediat după eliberarea orașului s-a întors să lucreze la Comitetul Regional Harkov al Komsomol.
Începând din 1944, Boris Șcerbina a executat sarcini de partid. În 1948 a absolvit cursurile Școlii Superioare de Partid din subordinea Comitetului Central al PCUS. În 1950-1951 a condus comitetul orășenesc de partid al orașului Harkov.
În 1951-1955, Șcerbina a servit ca secretar, iar între 1955-1961 ca secretar adjunct al Comitetului Regional Irkuțk al PCUS. La începutul anilor 1960 a fost transferat în regiunea Tiumen. Între anii 1961-1973 a îndeplinit funcția de prim-secretar al Comitetului Regional Tiumen al PCUS.
„Un conducător tânăr, fermecător, sensibil, obsedat de inovație a apărut printre noi și este de așteptat că va face schimbări din ce în ce mai rapide”, scria profesorul și istoricul Iuri Pribîlski.[6]
Șcerbina este creditat drept cofondator al industriei petroliere și a gazelor în Siberia Occidentală,[7] în perioada în care a servit în calitate de prim-secretar al PCUS în regiunea Tiumen și ulterior în cea de ministru al petrolului și gazului (1973–1984).[3] În 1976 Șcerbina a devenit membru al Comitetului Central al PCUS și a deținut această poziție până la moartea sa.
În 1984 a devenit vicepreședinte al Consiliului de Miniștri al URSS și, din această poziție, a fost numit la conducerea eforturilor de gestionare a dezastrului de la Cernobîl, în 1986.[3][8] Șcerbina a ocupat un post asemănător și în 1988, după catastrofalul cutremur din Armenia.[8]
În 1990 Boris Șcerbina s-a opus alegerii lui Boris Elțin ca președinte al Sovietului Suprem al RSFSR.
Jurnalistul de origine rusă stabilit în Berlin Leonid Berșidski a pus la îndoială acuratețea istorică a unor secvențe din Cernobîl. Conform lui Berșidski, „Bineînțeles, viceprim-ministrul Boris Șcerbina nici măcar n-ar fi putut îndrăzni să-l amenințe pe Valeri Legasov, un membru respectat la Academiei Sovietice de Științe, că îl aruncă din elicopter — era anul 1986, nu 1936”.[11]
^Pribîlski, I.P., Pribîlski, V.I. (). Живая память / Воспоминания. Editura Poligrafist Tobolsk. pp. 238–380.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)