Ținând cont de specificul istoric al zonei numită „Câmpia Transilvaniei", o regiune destul de săracă și slab populată în secolele trecute, Nima Râciului este o localitate foarte nouă. La începutul secolului XX satul avea doar câteva familii, iar biserica din lemn, aflată în vatra satului, a fost adusă de la Râciu (în 1925), atunci când populația a inceput să crească și când s-a simțit nevoia unei biserici proprii. S-a păstrat și amintirea unei clopotnițe care străjuia limitele de hotar ale pământului unui grof maghiar, din spusele oamenilor singura construcție aflată pe aceste locuri în secolul XIX. Există și o legendă, despre un clopot luat din vechea construcție și aruncat într-o fântână, la revoluția de la 1848, ca să nu fie confiscat de invadatori, probabil de trupele austriece sau de cele rusești. Tradiția sătească spune că acel clopot s-ar mai afla încă acolo și că doar un om foarte vrednic și lipsit de păcat ar putea să-l mai scoată vreodată.
Cristache-Panait, Ioana (). Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei, mărturii de continuitate și creație românească. Alba Iulia: Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Albei Iuliei.
Cristache-Panait, Ioana (). Arhitectura de lemn din Transilvania. I: județele Alba, Mureș și Harghita. București: Editura Museion. ISBN 973-95328-9-6.
Man, Ioan Eugen (). Biserici de lemn din județul Mureș. Monumente de artă populară românească. Alba Iulia: Editura Reîntregirea.
