A fost construită ca biserică ortodoxă, potrivit tradiției, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, surse documentare vorbesc însă de anul 1757. S-a aflat inițial pe locul numit „Cărpinișul Vechi”-vatra veche a satului, de unde a fost mutată, odată cu satul, în „Dumbravă”, adică cu 4 km mai spre sud. Reconstruirea bisericii aici s-a făcut pe cheltuiala a 7 familii, contribuția cea mai importantă revenind însă familiei Conț Ioan, potrivit inscripției de pe una din icoane: „Făcutu-s-a această sfântă biserică și icoana hramului Adormirea Maicii Domnului, de către mine io boier Conț Ioan.” Și inscripția de pe icoana „Sfântul Nicolae” menționează același donator și binefăcător al bisericii: „Făcutu-s-a această sfântă icoană pe seama bisericii ortodoxă română, de către mine, io boier Conț Ioan, spre slava lui Dumnezeu și iertarea păcatelor noastre.” A doua strămutare a bisericii, pe locul actual, s-a făcut, probabil, în anul 1812, construcția suferind și unele modificări planimetrice. S-a adăugat pridvorul pe latura de vest, mutându-se aici intrarea. S-au adăugat, de asemenea, laturile de sud și nord ale absidei altarului, mărindu-i asfel suprafața. Prin această ultimă modificare, planul bisericii devine unul atipic, absida nemaifiind decroșată, are laturile adăugate în prelungirea laturilor respective ale naosului.
Bibliografie
Istoricul Bisericii din Cărpiniș (supraveghetor muzeu Trif Monica)