Biserica de lemn din Balta, comuna Balta, județul Mehedinți, a fost construită în secolul XVIII[1]. Are hramul „Sfinții Voievozi”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MH-II-m-B-10256.
Istoric și trăsături
Biserica de lemn din Balta este situată pe o uliță laterală, la marginea satului, pe o coastă. Bisericuța scundă este construită din lemn de gorun și tencuită la exterior. Pe latura vestică a fost adăugat un mic pridvor, susținut pe doi stâlpi de lemn. Lângă biserică, în partea dreaptă a intrării, este fixat clopotul într-un jug de metal. Clopotul are următoarea însemnare, cu litere chirilice: „Temesvar, 1832, biserica Balta, Hramul Sf.Voievozi Mihail și Gavril, cumpărat de Anițescu și fratele popa Constantin Bălteanu și Stroescu”[2].
Biserica are un acoperiș de tablă ruginită, pus peste șindrilă, acesta find și motivul pentru care a rezistat vremii[3]. Interiorul este pardosit cu scânduri groase din gorun și este aproape gol, doar altarul mai păstrează sfânta masă[4].
Biserica de lemn din Balta are un aspect jalnic și părăsit ca și cimitirul care o înconjoară, în care multe cruci sunt scrise în litere chirilice[5].