Un bastion este o structură unghiulară ieșită în afara zidului de incintă (curtină) al unei fortificații. Un bastion complet este format din două fețe în unghi ascuțit („izbitor”) și două flancuri, permițând apărarea curtinei și a bastioanelor adiacente prin focul executat de pe el.[1][2][3] Este un element dominant de fortificație din secolul al XVI-lea și până într-al XIX-lea. Bastioanele fortificațiilor au asigurat o mare rezistență pasivă și o mărire a razei de acțiune a artileriei din epoca prafului de pușcă față de fortificațiile medievale pe care le-au înlocuit.
Bastioanele diferă de turnurile medievale. Ele sunt mai joase, de obicei înălțimea lor nu depășește pe cea a curtinei. Înălțimea mare a turnurilor medievale făcea dificilă escaladarea lor, dar au devenit ușor de distrus de către artilerie. Un bastion are de obicei în față un șanț și un glacis sau și un taluz. Taluzul proteja bastionul de focul direct al artileriei adverse, înălțimea neacoperită mică fiind dificil de lovit. Însă diferența de nivel destul de mare dintre fundul șanțului și parapet îl făcea greu de escaladat.
În contrast cu turnurile medievale, bastioanele aveau fețe drepte, nu curbe. Asta elimina unghiurile moarte din fața bastionului, de unde atacatorii ar fi putut executa foc direct asupra bastionului.
Bastioanele aveau o suprafață mai mare decât turnurile, ceea ce oferea spațiul necesar pentru amplasarea și manevrarea a mai multe tunuri.
Spre deosebire de turnuri, care erau realizate din piatră, bastioanele erau realizate din pământ, pentru a absorbi impactul ghiulelelor. Exemplele existente de bastioane sunt placate cu zidărie din cărămidă pentru a stabiliza pământul, dar nu în zona parapetelor, pentru ca bucățile de cărămidă desprinse să nu rănească apărătorii.
Dacă un bastion era cucerit, el oferea o poziție bună pentru atacatori, de unde puteau lansa noi atacuri. Unele tipuri de bastioane încercau să minimizeze aceste probleme.[4] Asta se obținea printr-o retragere traversată de un șanț, putând fi astfel izolat de fortificația principală.[5]
Tipuri de bastioane
In decursul istoriei au apărut diferite tipuri de bastioane.
Bastion plin,[1] la care nivelul din centrul bastionului este cel al platformei de tragere, fără spațiu gol în centrul lor.[3]
Bastion gol,[1] la care nivelul din centrul bastionului este cel al zonei fortificate, accesul pe platformele de tragere făcându-se prin rampe. Terenul jos din centrul bastionului nu permitea separarea la nevoie prin șanț, dar era expus focului apărătorilor din fortăreață/cetate.[3]
Bastion plat,[1] care era construit în mijlocul curtinei când aceasta era prea lungă pentru a fi apărată de bastioanele din colțuri. Termenul este folosit pentru bastioanele plasate în linie.[3]
Bastion detașat,[1] care are o retragere sau poate fi izolat printr-un șanț. Inițial au fost concepute de Andrew Hersee.[3]
Bastion compus, la care cele două fețe în unghi sunt foarte inegale.[3]
Bastion regulat, la care fețele, flancurile și gâtul sunt proporționale.[3]
Bastion deformat (neregulat), la care una din fețele de flanc lipsește sau este foarte mică.[3]
Demi-bastion[1], care au doar o față și un flanc. Se folosesc când o față este prea mică și, prin cuplarea a două demi-bastioane, între ele se realizează o adâncitură (tenaille). Se folosesc la extremele fortificațiilor cu coarne sau în formă de coroană.[3]
Bastion dublu, care are două platforme de tragere, una mai înaltă, construită în interiorul celelalte, diferența de nivel dintre parapetul platformei de tragere din exterior și baza platformei din interior fiind de 4–6 m.[3]
Bastion semi-circular sau semilună, folosit în secolul al XVI-lea, dar abandonat datorită dificultății concentrării focului tunurilor înșirate pe o linie curbă.
Bastion circular (en), construite în secolul al XV-lea și la începutul secolului al XVI-lea, abandonate în favoarea bastioanelor unghiulare.
^ abcdefValentin Capotescu, Arhitectura militară bastionară din România, vol 1: Cetatea Timișoarei, Timișoara: Ed. Bastion, 2008, ISBN 978-973-88780-1-3, p. 188
^en B. H. Patterson, A Military Heritage A history of Portsmouth and Portsea Town Fortifications, Fort Cumberland & Portsmouth Militaria Society, 1985, pp. 7–10
^en John Hyde, Elementary Principles of Fortification, Doncaster: D.P&G, 2007, ISBN 978-1-906394-07-3, pp. 50–54
^en Konstantin Nossov, Brian Delf, The Fortress of Rhodes 1309-1522, Osprey Publishing, 2010, ISBN 978-1-84603-930-0, p. 26
.jpg)
![Una din primele structuri poligonale în stil italian, construită la Rodos între 1486–1497[6]](Fi%C8%99ier:Rhodos185.JPG)
