PROFILPELAJAR.COM

Poziționare
Baixa din Lisabona

Baixa din Lisabona
Coordonate	38°42′41″N 9°8′16″V ({{PAGENAME}}) / 38.71139°N 9.13778°V
Localitate	Freguesia Santa Maria Maior, Lisabona
Oraș mare	Lisabona
Țara	Portugalia
Edificare
Tip	Bairro, patrimoniu cultural, ansamblu urban
Modifică date / text

Baixa, denumită și Baixa Pombalina sau Lisboa Pombalina^[1] deoarece a fost construită la ordinul Marchizului de Pombal^[2] după cutremurul din 1755, este un cartier situat în centrul istoric al Lisabonei, capitala Portugaliei. Baixa se întinde pe o suprafață de circa 255 de hectare. Cartierul este mărginit de Praça do Comércio, pe malul fluviului Tejo, de Rossio și Praça da Figueira, iar longitudinal de Cais do Sodré, Chiado și Carmo pe de o parte, și de Sé și colina pe care se află Castelul São Jorge pe de altă parte.

Baixa este situată complet pe teritoriul freguesiei Santa Maria Maior.

Urbanism

Cartierul Baixa este format dintr-un set de străzi drepte și perpendiculare^[2], dispuse la stânga și la dreapta unui ax central constituit de strada Rua Augusta. Clădirile au o arhitectură asemănătoare^[2], cu spații comerciale la parter și mai multe etaje pentru locuit. Deschiderile și înălțimile plafoanelor erau uniforme, ceea ce a permis o construcție mai rapidă a clădirilor prin utilizarea elementelor prefabricate, precum în cazul zidăriilor cu ferestre, care au fost doar de două tipuri — unul pentru fațadele către strada principală, celălalt pentru fațada către străduțele secundare. În interiorul clădirilor, locuințele mai mici sunt situate la etajele inferioare și erau ocupate în general de proprietarii magazinelor de la parter, iar la etajele superioare se află locuințele mai spațioase^[2], ocupate la acea vreme de cele mai nobile familii. Baixa Pombalina este caracterizată de clădiri monumentale, reprezentative pentru o nouă ordine socială care acorda prioritate claselor comerciale și financiare.

Clădirile sunt fundate pe piloți din trunchiuri de pin fixați în terenul aluvionar de sub nivelul pânzei freatice. La nivelul magazinelor, camerele sunt boltite cu arcade din piatră și acoperite cu gresie. Etajele superioare au fost construite cu una dintre caracteristicile remarcabile ale clădirilor din Baixa Pombalina, așa-numita „cușcă Pombalina”^[2] (în portugheză gaiola pombalina), o structură de armătură din lemn în interiorul zidăriei, proiectată să distribuie forțele seismice. Acestea sunt unele dintre primele exemple de construcții proiectate să reziste la cutremur. Modelele arhitectonice au fost testate prin utilizarea unor trupe în marș pentru a simula un cutremur.

Pentru a preveni și combate incendiile, toate clădirile au fost dotate cu puțuri de apă în holul de acces, iar zidurile despărțitoare ale clădirilor sunt mai înalte decât acoperișurile, cu scopul de a împiedica răspândirea focului (pereți antifoc).^[2]

Baixa a fost primul cartier dotat cu rețea de canalizare domestică, conductele colectoare fiind amplasate sub nivelul străzii.^[2]

Pe 7 decembrie 2004^[3], statul portughez a propus candidatura cartierului pentru a fi inclus pe lista locurilor din Patrimoniul Mondial UNESCO^[4], declarându-l superior zonelor sistematizate din Edinburgh, Torino și Londra. Mai mult, în documentul de înscriere a candidaturii se precizează că nici măcar planurile de reconstruire a Londrei după marele incendiu „nu implementează principii generale” precum acelea care au fost realizate în zona Baixa Pombalina.^[5] Candidatura Baixei a fost înscrisă oficial de UNESCO pe 31 iulie 2017, cu numărul de referință 6226.^[5]

Pe 24 decembrie 2012, cartierul Baixa a fost clasificat prin lege drept „ansamblu de interes public” (în portugheză Conjunto de Interesse Público — CIP) pe lista clădirilor și ansamblurilor de patrimoniu din Portugalia.^[6]^[7]

Clădire cu fațade către strada principală și o stradă secundară
Brâu din piatră în jurul unei ferestre spre strada principală
Brâu din piatră în jurul unei ferestre spre o stradă secundară

Geomorfologie

Aria centrală a Baixei corespunde zonei plate rezultate prin umplerea aluvionară a vechiului estuar al Tagusului, în care se vărsau râurile (acum canalizate) Vale Pereiro și Arroios.

Arheologie

În epoca romană, estuarul era centrul activităților portuare, sărării peștilor și producției de garum^[5]^[8].

Diferitele faza ale evoluției estuarului și populării Baixa pot fi urmărite la Centrul Arheologic din Rua dos Correeiros (în portugheză Núcleo Arqueológico da Rua dos Correeiros) al Fundației Millennium bcp.^[9]^[10]

Note

^ „Impressão de fotografia de página completa” (PDF). patrimoniocultural.gov.pt (în portugheză). Direção Geral do Património Cultural (DGPC). 20 septembrie 2012. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ ^a ^b ^c ^d ^e ^f ^g „FORMULÁRIO PARA SUBMISSÃO À LISTA INDICATIVA” (PDF). lisboa.pt (în portugheză). Lisboa - MUNICÍPIO. Arhivat din original (PDF) la 19 septembrie 2020. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ „Candidatura da Baixa Pombalina de Lisboa a Património Mundial” (PDF). jorgebarretoxavier.com (în portugheză). p. 18. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2020. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ „Impressão de fotografia de página completa” (PDF). patrimoniocultural.gov.pt (în portugheză). Direção Geral do Património Cultural (DGPC). 20 septembrie 2012. p. 18. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ ^a ^b ^c „Pombaline Lisbon”. whc.unesco.org (în engleză). UNESCO. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ „Lisboa Pombalina”. patrimoniocultural.gov.pt (în portugheză). Direção Geral do Património Cultural (DGPC). Accesat în 5 aprilie 2020.
^ „Portaria n.º 740-DV/2012” (PDF). dre.pt (în portugheză). Diário da República, Seria a 2.ª — N.º 248. 24 decembrie 2012. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ Barry Hatton (2018). Queen of the Sea: A History of Lisbon (în engleză). Londra: C. Hurst & Co. (Publishers) Ltd. p. 22. ISBN 9781849049979. Accesat în 5 aprilie 2020.
^ „Núcleo Arqueológico da Rua dos Correeiros (NARC)”. patrimoniocultural.gov.pt (în portugheză). Direção Geral do Património Cultural (DGPC). Accesat în 5 aprilie 2020.
^ „Archeological Site”. fundacaomillenniumbcp.pt (în engleză). Fundação Millennium bcp. Arhivat din original la 14 august 2020. Accesat în 5 aprilie 2020.