Bătălia Galiției

Bătălia Galiției, denumită și bătălia de la Lemberg, a fost o mare bătălie între Rusia și Austro-Ungaria din primele faze ale Primului Război Mondial, desfășurată în 1914. Armatele austro-ungare au suferit înfrângeri grele și au fost gonite din Galiția, în timp ce rușii au capturat Lembergul și, timp de aproape nouă luni, au ocupat Galiția de Est.

Context

Când perspectiva războiului cu Rusia a devenit iminentă la începutul lunii august, șeful statului major austro-ungar, Franz Conrad von Hötzendorf, a hotărât să lanseze o ofensivă în Polonia rusească cu armatele sale nordice (I și a IV-a). Cum armata rusă avea în scurt timp să mobilizeze forțe mult superioare numeric celor ale Puterilor Centrale în est (mai ales față de cele austro-ungare, care erau prima țintă a Rusiei), von Hötzendorf a considerat că singura sa șansă este o victorie rapidă.

El sperase și că Germania se va alătura ofensivei sale în Polonia, dar speranțele sale au fost deșarte, întrucât Germania a desfășurat în Prusia Orientală o armată mică, cu ordine exclusiv defensive. Astfel, armatele I și a IV-a austro-ungară au început să înainteze în Polonia fără susținere germană clară. La început, ele s-au confruntat, respectiv, cu armatele rusești a IV-a și a V-a.

Între timp, Nikolai Ivanov⁠(en)[traduceți], comandantul rus al Frontului de Sud-Vest, se aștepta la o ofensivă austro-ungară dinspre Lemberg către est. Aceasta urma să fie înâmpinată de o ofensivă rusească în Galiția de Est, cu armatele ruse a III-a și a VIII-a.

Bătălii

Armata I austro-ungară condusă de Viktor Dankl înainta spre nord către Lublin. Dankl a lovit și a forțat retragerea Armatei a IV-a rusești a baronului Salza în ceea ce avea să fie denumită bătălia de la Kraśnik. Armata lui Dankl a luat 6.000 de prizonieri.

La dreapta lui Dankl, Armata a IV-a a lui Auffenberg, îndreptată spre Cholm, a împins armata a V-a rusă a lui Pavel Plehve⁠(en)[traduceți] în bătălia de la Komarów⁠(en)[traduceți], luând 20.000 de prizonieri și producând pierderi grele. Manevra de încercuire pusa la cale de austrieci a eșuat însă.

Cum rușii erau împinși de-a lungul frontului nordic, Armata a III-a austriacă și Grupul de Armate Kovess au înaintat concomitent împotriva flancului stâng al lui Ivanov. De-a lungul frontului sudic, Ivanov avea Armata a III-a Rusă⁠(en)[traduceți] condusă de Nikolai Ruzski⁠(en)[traduceți] și Armata a VIII-a Rusă⁠(en)[traduceți] sub comanda capabilului Alexei Brusilov. Brusilov și Ruzski au produs austro-ungarilor înfrângeri atât de grele, încât deși calitatea proastă a drumurilor i-a obligat pe ruși să se oprească două zile, austriecii nu au reușit să se regrupeze pentru a opri înaintarea rusească. Acest atac a devenit cunoscut sub numele de bătălia de la Gnila Lipa⁠(en)[traduceți].

Cum întreaga armată a III-a și Grupul Kovess erau în plină retragere, von Hötzendorf a retras forțe de pe frontul nordic, pe care îl considera suficient de asigurat. În realitate, rușii de la nord de Lemberg erau încă o amenințare potențială. Ivanov a ordonat Armatei a V-a a lui Plehve să atace și i-a împins pe austriaci înapoi în timp ce ei încercau să mute forțe spre sud, într-o ciocnire denumită Battle of Rava Ruska⁠(en)[traduceți]. Armata a II-a Austriacă a fost rapid rechemată din Serbia dar era prea târziu, întregul front austriac prăbușindu-se în Galiția, rușii ocupând Lembergul.

Urmări

Când austriecii s-au retras, numeroși soldați slavi din armata austro-ungară s-au predat și s-au oferit chiar să lupte de partea rușilor. În total, rușii au luat circa 130.000 de prizonieri până la scăderea luptelor la 11 septembrie, producând în total 324.000 de morți și răniți. Rușii au pierdut 225.000 de oameni, inclusiv 40.000 de prizonieri. Rușii împinseseră frontul cu 160 de kilometri până la poalele Carpaților, au înconjurat complet cetatea austriacă de la Przemyśl și au declanșat asediul acesteia, care a durat peste o sută de zile. Bătălia a schilodit armata austro-ungară, a distrus o porțiune mare din corpul de ofițeri bine pregătiți și a slăbit Austria. Deși și rușii au fost zdrobiți în bătălia de la Tannenberg, victoria de la Lemberg a făcut ca aceasta să nu aibă un efect devastator asupra opiniei publice rusești.

Bibliografie

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Bătălia Galiției

Note

  1. ^ Conrad von Hötzendorff. Aus meiner Dienstzeit. Band IV. 28. Juni 1914 bis September 1914. Die politischen und militärischen Vorgänge vom Fürstenmord in Sarajevo bis zum Abschluß der ersten und bis zum Beginn der zweiten Offensive gegen Serbien und Rußland, Berlin 1924; pagina 804


Read other articles:

1941 film directed by Kenji Mizokuchi This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: The 47 Ronin 1941 film – news · newspapers · books · scholar · J...

 

Wigan Athletic F.C. 2014–15 football seasonWigan Athletic F.C.2014–15 seasonOwnerDave WhelanChairmanDavid Sharpe[1]ManagerUwe Rösler(until 13 November 2014)Malky Mackay(from 19 November 2014) (Until 6 April 2015) Gary Caldwell (From 7 April 2015)StadiumDW StadiumChampionship23rd (Relegated)FA CupThird round (eliminated by Bolton Wanderers)League CupFirst round(eliminated by Burton Albion)Top goalscorerLeague: James McClean (6)All: James McClean (6)Highest home attendance16,347 (...

 

يفتقر محتوى هذه المقالة إلى الاستشهاد بمصادر. فضلاً، ساهم في تطوير هذه المقالة من خلال إضافة مصادر موثوق بها. أي معلومات غير موثقة يمكن التشكيك بها وإزالتها. (ديسمبر 2018) بطولة العالم للناشئين لألعاب القوى 2006 المدينة المضيفة الصين الدول المشاركة 176 الرياضيون المشاركون 1350 ال�...

Game engine This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) Some of this article's listed sources may not be reliable. Please help improve this article by looking for better, more reliable sources. Unreliable citations may be challenged and removed. (December 2020) (Learn how and when to remove this message) This article relies excessively on references to primary sources. Please improve ...

 

Provincial park in British Columbia, Canada Discovery Island Marine Provincial ParkIUCN category II (national park)LocationBritish Columbia Discovery Island Marine Provincial Park is a provincial park located about two nautical miles (2.3 mi; 3.7 km) east of Oak Bay on the coast of British Columbia, Canada. It is about one mile (1.6 km) long and one-half mile (0.80 km) wide and looks out into the Strait of Juan de Fuca. Discovery Island Marine Provincial Park is only acces...

 

كروني (جبل)   الموقع كانتون غراوبوندن، سويسرا إحداثيات 46°52′32″N 10°13′55″E / 46.87569444°N 10.23194444°E / 46.87569444; 10.23194444 [1]  الارتفاع 3,187 متر (10,456 قدم) السلسلة جبال الألب سيلفريتا النتوء 243 متر (797 قدم) القمة الأم فلوشثورن قائمة قائمة جبال سويسرا تعديل مصدري - تعدي�...

2016年美國總統選舉 ← 2012 2016年11月8日 2020 → 538個選舉人團席位獲勝需270票民意調查投票率55.7%[1][2] ▲ 0.8 %   获提名人 唐納·川普 希拉莉·克林頓 政党 共和黨 民主党 家鄉州 紐約州 紐約州 竞选搭档 迈克·彭斯 蒂姆·凱恩 选举人票 304[3][4][註 1] 227[5] 胜出州/省 30 + 緬-2 20 + DC 民選得票 62,984,828[6] 65,853,514[6]...

 

Building at the center of Islam's most important mosque, the Masjid al-Haram This article is about the Islamic holy site in Mecca. For other uses, see Kaba (disambiguation). Kaab redirects here. For other uses, see Kaab (disambiguation). The Kaabaٱلْكَعْبَة (al-Kaʿba)The Kaaba in December 2020ReligionAffiliationIslamRegionMecca ProvinceRiteTawafLeadershipPresident of the Affairs of the Two Holy Mosques: Abdul Rahman Al-SudaisLocationLocationGreat Mosque of Mecca, Mecca, Hejaz, Saud...

 

Five prominent Canadian women's rights advocates This article is about the women's rights advocates. For other uses, see The Famous Five. The Famous Five (French: Célèbres cinq), also known as The Valiant Five,[1] and initially as The Alberta Five, were five prominent Canadian suffragists who advocated for women and children: Henrietta Muir Edwards, Nellie McClung, Louise McKinney, Emily Murphy, and Irene Parlby.[2] On August 27, 1927, they petitioned the federal government ...

Kongres Nepal नेपाली काँग्रेसSingkatanNCPresidenSher Bahadur DeubaWakil PresidenBimalendra Nidhi Bijay Kumar Gachhadar[1]Sekretaris JenderalDr. Shashank Koirala Purna Bahadur Khadka[1]Juru BicaraBishwa Prakash Sharma[1]PendiriB. P. Koirala dan lainnyaDibentuk9 April 1950; 74 tahun lalu (1950-04-09)Digabungkan dariKongres Nasional Nepal Kongres Demokratik NepalKantor pusatB.P. Smriti Bhawan, B.P. Nagar, Lalitpur, Nepal[2]Say...

 

Disambiguazione – Se stai cercando altri significati, vedi Venerdì (disambigua). Venerdì è il giorno della settimana tra il giovedì e il sabato. Il nome deriva dal latino Venĕris dies, giorno di Venere, dea dell'amore, dell'estetica, e dell'armonia. Bassorilievo di Agostino di Duccio nella Cappella dei Pianeti del Tempio Malatestiano a Rimini, raffigurante Venere, astro governatore del venerdì, giorno tradizionalmente dedicato all'arte, alla bellezza e alle questioni d'amore.[1&#...

 

This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) A major contributor to this article appears to have a close connection with its subject. It may require cleanup to comply with Wikipedia's content policies, particularly neutral point of view. Please discuss further on the talk page. (January 2020) (Learn how and when to remove this message) This article needs additional citations for verifi...

  هذه المقالة عن التاريخ الحديث للمدينة. لالتاريخ القديم لها، طالع الرها. أورفة الرها صورة لجامع في المدينة تقسيم إداري البلد  تركيا[1] عاصمة لـ محافظة أورفة  المنطقة جنوب شرق الأناضول المحافظة شانلي أورفا المسؤولون العمدة جلال الدين غوفانتش خصائص جغرافية إح�...

 

La Gallia. I Belgi (in latino, Belgae) erano un gruppo di nazioni o di tribù (un misto di popoli celtici e germanici[1]) che vivevano nella Gallia del nord, sulla riva occidentale del Reno, nel I secolo a.C., e poi attestate dalle fonti anche in Britannia. Diedero il loro nome alla provincia romana della Gallia Belgica, e poi all'odierno Belgio, dove sono colloquialmente conosciuti col nome di antichi Belgi. Indice 1 Menzioni nel De bello Gallico 1.1 Le tribù dei Belgi 2 Cesare sott...

 

Ottoman capture of the Byzantine capital For other sieges of the city, see List of sieges of Constantinople. Fall of ConstantinoplePart of the Byzantine–Ottoman warsThe siege of Constantinople (1453), French miniature by Jean Le Tavernier after 1455.Date6 April – 29 May 1453(1 month, 3 weeks and 2 days)LocationConstantinople, Byzantine Empire (present-day Istanbul, Turkey) 41°01′48″N 28°56′06″E / 41.030°N 28.935°E / 41.030; 28.935Result O...

この項目では、パンの一種について説明しています。その他のあんぱん・アンパンについては「アンパン (曖昧さ回避)」をご覧ください。 パン > 菓子パン > あんパン あんパン あんパン種類 パン発祥地 日本地域 東京都考案者 木村安兵衛誕生時期 1874年(明治7年)主な材料 小麦粉、餡テンプレートを表示 あんパン(餡パン)は、中に小豆餡を詰めた日本の...

 

Proof in set theory An illustration of Cantor's diagonal argument (in base 2) for the existence of uncountable sets. The sequence at the bottom cannot occur anywhere in the enumeration of sequences above. An infinite set may have the same cardinality as a proper subset of itself, as the depicted bijection f(x)=2x from the natural to the even numbers demonstrates. Nevertheless, infinite sets of different cardinalities exist, as Cantor's diagonal argument shows. Cantor's diagonal argument (amon...

 

Indian social activist and politician (born 1984) Swati MaliwalMaliwal in January 2015Member of Parliament, Rajya SabhaIncumbentAssumed office 19 January 2024Preceded bySushil Kumar GuptaConstituencyDelhiChairperson of Delhi Commission for WomenIn officeJuly 2015 – 19 January 2024 Personal detailsBorn (1984-10-15) 15 October 1984 (age 39)Ghaziabad, Uttar Pradesh, IndiaPolitical partyAAPSpouseNaveen Jaihind (2012-2020)Residence(s)New Delhi, IndiaProfessionPoliticianActivist...

Inundaciones de Río Grande del Sur de 2024 Áreas afectadas en Porto AlegreDuración 28 de abril de 2024-presenteVíctimas ∼ 172 fallecidos[1]​∼ 41 desaparecidos[1]​∼ 806 heridos[1]​∼ 30 400 albergados[1]​∼ 572 700 evacuados[1]​Áreas afectadas  Brasil: Río Grande del Sur[editar datos en Wikidata] Las inundaciones de Río Grande del Sur de 2024 ocurrieron a partir del 29 de abril,[2]​ y afectaron el estado de Río Grande...

 

Short story anthology by Mircea Cărtărescu Why We Love Women First edition (Romanian)AuthorMircea CărtărescuOriginal titleDe ce iubim femeileCover artistChristian Schad, Self portrait, 1927LanguageRomanianPublisherHumanitasPublication date2004Publication placeRomaniaPublished in English25 November 2011Media typePrintPages170ISBN973-50-0869-6 Why We Love Women (Romanian: De ce iubim femeile) is a 2004 short story collection by the Romanian writer Mircea Cărtărescu. Th...