Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Născut pe 2 martie1804 la Paris, a început ca decorator de porțelan la Manufactura națională din Sèvres.
Atras de pictură, își începe ucenicia în atelierul pictorului Suisse, apoi trece în cel a lui Antoine-Jean Gros, iar mai apoi în cel a lui Nicolas-Toussaint Charlet.
S-a consacrat desenului litografic și acuarelei după un eșec la concursul Premiul Romei, fapt ce l-a făcut să neglijeze pentru moment pictura istorică.
În 1837 participă la o expediție științifică francezo-rusă în Rusia Meridională condusă de prințul Anatole Demidoff. Din această călătorie au rămas o serie de planșe publicate în albumul Voyage en Crimée.
În album sunt incluse și imagini din Țările Române, ca și descrierea lor în text.
A ilustrat multe din momentele epocii napoleoniene.
A desenat asediul orașului Anvers (1832), cucerirea Algeriei și asediul Romei de către trupele franceze în 1849. Atras de povestirile istorice ale lui Adolphe Thiers, a ilustrat în gravuri campania lui Napoleon în Egipt.
Raffet a murit la Genova la data de 16 februarie1860.
Corpul i-a fost înhumat mai târziu în cimitirul Montparnasse. Un catalog cuprinzând opera sa a fost publicat în 1863 de Hector Giacomelli.