Astronomia babiloniană

O mare parte din cunoștințele astronomice ale babilonienilor (urmașii sumerienilor) au fost moștenite de la akkadieni, care aveau date despre mișcările Soarelui, Lunii și planetelor. Babilonienii au realizat în 400 î.Ch. că mișcarea aparentă a Soarelui și a Lunii în jurul zodiilor nu au o viteză constantă. Ei cunoșteau poziția Lunii si a Soarelui pentru fiecare zi a lunii și puteau prezice Luna nouă. De asemenea, ei au calculat pozițiile planetelor.

Calendarul Babilonian

Babilonienii ne-au lăsat moștenire un calendar luni-solar, bazat atât pe fazele lunii, cât și pe mișcarea anuală a Soarelui. Acesta avea 12 luni sinodice, la care se adaugă o lună (arakh makru) la diferite intervale de timp pentru a restabili concordanța dintre anul solar și lunar. Această lună/luni (denumite Adduru sau Elulu) nu era însa adăugată(e) la finalul celor doisprezece, ci probabil după anumite considerații astrologice. Fiecare lună începea odată cu apariția Lunii noi având 28,29 sau 30 de zile, iar săptămâna era împărțită în 7 zile (șapte fiind considerată o cifră sacră) după cei 7 zei principali (Sin-Luna, Nergal-Marte, Nabu-Mercur, Marduk-Jupiter, Ishtar-Venus, Ninurta-Saturn, Sharmash-Soarele)[1].

Calendarul era alcătuit folosind o perioadă de 8 ani (530 î.Ch.) și ulterior începând cu 380 î.Ch. 19 ani [2]. Observând Luna și Soarele aceștia au observat și stelele pe lângă care trec, precum și faptul că aceste grupări de stele (constelații zodiacale) se schimbă de la o lună la alta și de la sezon la sezon. Importanța deosebită pe care o acordau aceștia constelațiilor reiese din inscripțiile făcute pe pietrele de hotar denumite kudduru.

Cercul

De asemenea, ei au inventat cercul de 360 de grade (vechii celți și populația Groove Ware aveau cercul împărțit în 366 de grade). De la ei avem și zodiacul cu cele 12 constelații (600 î.Ch.- 200 d.Ch.). Acesta era împărțit într-o duzină de semne ce corespundeau constelațiilor și fiecare semn era împărțit într-o duzină de amnat (unitate de măsură a unghiurilor egală cu aproximativ 2,5 grade). Amnatul avea de asemenea 24 de ubani.

Observații astronomice

Aceștia observau regulat planetele, de la ei rămânând tableta regelui Ammizaduga (circa 1581 î.Ch.) care cuprinde însemnări cu privire la apariția planetei Venus fie dimineața, fie seara. Legat de această planetă este una dintre marile descoperiri ale babilonienilor, și anume că Venus de dimineață era identică cu Venus de seară (vechii akkadieni nu știau acest fapt).

De asemenea au calculat lungimea unui ciclu a lui Venus ajungând la o cifră de 587 zile (valoarea actuală e de 583,9 zile). Au avut printre altele și tentative de calcul al perioadelor sinodice (timpul scurs între două opoziții) și planetare (timpul scurs între două opoziții și în care planeta apare în aceeași constelație). Prin jurul anului 750 î.Ch. puteau prezice deja mișcările Soarelui, Lunii și planetelor.

De asemenea ei puteau prezice eclipsele de Lună și Soare, bazându-se doar pe predicțiile anterioare. În legătură cu acestea se presupune că au descoperit ciclul Saros (denumit astfel în timpul lui Galileo Galilei și Edmond Halley) de 18 ani, 11 zile si 8 ore. În timpul acestui ciclu au loc 41 de eclipse de Soare și 27 de Lună[3].

Principalul scop al astronomiei mesopotamiene era acela de a înțelege și încerca să prezică diferite evenimente. În mintea oamenilor era puternic înrădăcinată ideea că toate lucrurile se întâmplă dintr-un motiv, și astfel preoții-astronomii conduceau viețile lor. Totul se petrecea după sfaturile lor.

Note

  1. ^ N. M. Swerdlow: The Babylonian Theory of the Planets, Princeton University Press, 1998
  2. ^ D. Constantin: Civilizatia Asiro-Babiloniana, Editura Sport-Turism, Bucuresti 1981
  3. ^ D. Constantin: Civilizatia Asiro-Babiloniana, Editura Sport-Turism, Bucuresti 1981

Vezi și

Legături externe

Read other articles:

Road in Malaysia Lebuh Wadi EhsanRoute informationExisted1997–presentHistoryCompleted in 2003Major junctionsNorth endLebuh Seri Setia interchangeMajor intersectionsPersiaran TimurPersiaran SelatanSouth endPersiaran Selatan interchange LocationCountryMalaysiaPrimarydestinationsPutrajaya Highway system Highways in Malaysia Expressways Federal State Lebuh Wadi Ehsan is a major highway in Putrajaya, Malaysia.[1] It connects Lebuh Seri Setia interchange in the north to Persiara...

 

Amsal 28Kitab Amsal lengkap pada Kodeks Leningrad, dibuat tahun 1008.KitabKitab AmsalKategoriKetuvimBagian Alkitab KristenPerjanjian LamaUrutan dalamKitab Kristen20← pasal 27 pasal 29 → Amsal 28 (disingkat Ams 28) adalah bagian dari Kitab Amsal dalam Alkitab Ibrani dan Perjanjian Lama di Alkitab Kristen.[1][2] Teks Naskah sumber utama: Masoretik, Septuaginta dan Naskah Laut Mati. Pasal ini terdiri dari 28 ayat. Berisi amsal-amsal raja Salomo bin Daud yang dikumpulk...

 

Nicolas Vallar Informasi pribadiNama lengkap Nicolas Vallar[1]Tanggal lahir 22 Oktober 1983 (umur 40)Tempat lahir Papeete, TahitiTinggi 1,83 m (6 ft 0 in)Posisi bermain Bek tengahInformasi klubKlub saat ini A.S. DragonNomor 22Karier junior1997–2001 AngersKarier senior*Tahun Tim Tampil (Gol)2001–2003 Montpellier B 36 (2)2003–2006 Sète 44 (1)2006–2007 Penafiel 0 (0)2008 Excelsior 2008–2009 Montceau 0 (0)2009–kini A.S. Dragon Tim nasional‡2001 Tahiti U...

ديوسدادو مبيلي معلومات شخصية الاسم الكامل ديوسدادو مبيلي مانجي الميلاد 8 أبريل 1997 (العمر 26 سنة)مالابو، غينيا الاستوائية الطول 1.84 م (6 قدم 1⁄2 بوصة) مركز اللعب مدافع الجنسية غينيا الاستوائية  معلومات النادي النادي الحالي Futuro Kings FC [الإنجليزية]‏ الرقم 5 مسيرة ...

 

Точка в цилиндрических координатах. Цилиндрической системой координат называют трёхмерную систему координат, являющуюся расширением полярной системы координат путём добавления третьей координаты (обычно обозначаемой z {\displaystyle z} ), которая задаёт высоту точки над плос...

 

Men's Greco-Roman 100 kgat the Games of the XXI OlympiadVenueMaurice Richard ArenaDates20–24 JulyCompetitors13 from 13 nationsMedalists Nikolai Balboshin  Soviet Union Kamen Goranov  Bulgaria Andrzej Skrzydlewski  Poland← 19721980 → Wrestling at the1976 Summer OlympicsFreestyleGreco-Roman48 kg48 kg52 kg52 kg57 kg57 kg62 kg62 kg68 kg68 kg74 kg74 kg82 kg82 kg90 kg90 kg100 kg100 kg+100 kg+100 kgvte The Men's Greco-Roman 100 kg at the 1976 Su...

Voce principale: Paganese Calcio 1926. Paganese CalcioStagione 1985-1986Sport calcio Squadra Paganese Allenatore Gennaro Olivieri poi Sebastiano Scarfato poi Pietro Fontana Presidente Vincenzo Cascone Serie C214º posto nel girone D. Maggiori presenzeCampionato: Cangianello, Izzo (34) Miglior marcatoreCampionato: Izzo, Mancuso, Russo (4) 1984-1985 1986-1987 Si invita a seguire il modello di voce Questa voce raccoglie le informazioni riguardanti la Paganese Calcio nelle competizioni uffi...

 

Emissions, impacts and responses of the United States related to climate change Geographic extent of warming: Average temperatures in almost all regions in the U.S. have increased in the last 120 years.[1] Warming over time: Annual temperatures averaged across the U.S. have exceeded the 1971–2000 average almost every year in the 21st century.[2] Climate change has led to the United States warming by 2.6 °F (1.4 °C) since 1970.[3] The climate of the United...

 

Sceaux 行政国 フランス地域圏 (Région) イル=ド=フランス地域圏県 (département) オー=ド=セーヌ県郡 (arrondissement) アントニー郡小郡 (canton) 小郡庁所在地INSEEコード 92071郵便番号 92330市長(任期) フィリップ・ローラン(2008年-2014年)自治体間連合 (fr) メトロポール・デュ・グラン・パリ人口動態人口 19,679人(2007年)人口密度 5466人/km2住民の呼称 Scéens地理座標 北緯48度4...

Sceaux 行政国 フランス地域圏 (Région) イル=ド=フランス地域圏県 (département) オー=ド=セーヌ県郡 (arrondissement) アントニー郡小郡 (canton) 小郡庁所在地INSEEコード 92071郵便番号 92330市長(任期) フィリップ・ローラン(2008年-2014年)自治体間連合 (fr) メトロポール・デュ・グラン・パリ人口動態人口 19,679人(2007年)人口密度 5466人/km2住民の呼称 Scéens地理座標 北緯48度4...

 

هنودمعلومات عامةنسبة التسمية الهند التعداد الكليالتعداد قرابة 1.21 مليار[1][2]تعداد الهند عام 2011ق. 1.32 مليار[3]تقديرات عام 2017ق. 30.8 مليون[4]مناطق الوجود المميزةبلد الأصل الهند البلد الهند  الهند نيبال 4,000,000[5] الولايات المتحدة 3,982,398[6] الإمار...

 

Wharfside at St. Johns. The shedlike structure behind the reservists is a drill hall erected atop Calypso's gunwale. Boat davits are shown on port side of vessel (upper left) and at stern (far right); the aft port 6 gun is sponsoned out from the hull (right of top rows of sailors).Image from Provincial Archives of Newfoundland and Labrador Pancake Rock at Fort Amherst, visible to left from Signal Hill. Fort Waldegrave was a battery or an emplacement for heavy guns in St. John’s Newfoundland...

土库曼斯坦总统土库曼斯坦国徽土库曼斯坦总统旗現任谢尔达尔·别尔德穆哈梅多夫自2022年3月19日官邸阿什哈巴德总统府(Oguzkhan Presidential Palace)機關所在地阿什哈巴德任命者直接选举任期7年,可连选连任首任萨帕尔穆拉特·尼亚佐夫设立1991年10月27日 土库曼斯坦土库曼斯坦政府与政治 国家政府 土库曼斯坦宪法 国旗 国徽 国歌 立法機關(英语:National Council of Turkmenistan) ...

 

Regent Automatic (Philips Austria; Heimatmuseum, Austria) Television in Austria was introduced in 1955. The country uses DVB-T for broadcasting. Analog television was completely shut down on 7 June 2011. Austrian television was monopolised by public broadcasting television stations until 1997. The first private television station in Austria was ATV. List of channels Public ORF 1 (also in HD) ORF 2 (also in HD) ORF 2 Europe ORF III ORF Sport + 3sat - public channel in association with ORF, ARD...

 

TVR ChimaeraDescrizione generaleCostruttore TVR Tipo principaleRoadster Produzionedal 1992 al 2003 Altre caratteristicheDimensioni e massaLunghezza4015 mm Larghezza1865 mm Altezza1215 mm Passo2286[1] mm Massa1060 kg AltroStessa famigliaTVR Griffith La TVR Chimaera è un'autovettura prodotta dalla TVR tra il 1992 e il 2003. Fu presentata al pubblico per la prima volta al Motor Show di Birmingham nel 1992. Il nome della vettura deriva dalla Chimera, un...

1963 Discordian religious text Principia Discordia The Loompanics Yellow Cover combined 4th and 5th Edition Principia Discordia, (1979). In print until the company went out of business in 2006.AuthorGreg Hill and Kerry Wendell Thornley The Principia Discordia is the first published Discordian religious text. It was written by Greg Hill (Malaclypse the Younger) with Kerry Wendell Thornley (Lord Omar Khayyam Ravenhurst) and others.[1][2] The first edition was printed using Jim G...

 

Ruler of the Sasanian Empire from c. 240 to c. 270 You can help expand this article with text translated from the corresponding article in Portuguese. (January 2019) Click [show] for important translation instructions. View a machine-translated version of the Portuguese article. Machine translation, like DeepL or Google Translate, is a useful starting point for translations, but translators must revise errors as necessary and confirm that the translation is accurate, rather than simply c...

 

Ethnic group native to northeastern China Manchu redirects here. For other uses, see Manchu (disambiguation). Man people redirects here. Not to be confused with Nanman. This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article may require copy editing for grammar, style, cohesion, tone, or spelling. You can assist by editing it. (January 2024) (Learn how and when to remove this message...

Questa voce o sezione sull'argomento geografia ha problemi di struttura e di organizzazione delle informazioni. Motivo: le sezioni sono gerarchizzate male, hanno nomi non sempre corretti e sono mischiate tra loro.Wikipedia:Modello di voce/Centro abitato Risistema la struttura espositiva, logica e/o bibliografica dei contenuti. Nella discussione puoi collaborare con altri utenti alla risistemazione. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Questa voce o sezione sull'argomen...

 

1989 film by R. Sundarrajan Rajadhi RajaTheatrical release posterDirected byR. SundarrajanScreenplay byPanchu ArunachalamStory byR. SundarrajanProduced byR. D. BhaskarStarringRajinikanthNadhiyaRadhaCinematographyRajarajanEdited byB. LeninV. T. VijayanMusic byIlaiyaraajaProductioncompanyPavalar CreationsRelease date 4 March 1989 (1989-03-04) CountryIndiaLanguageTamil Rajadhi Raja (transl. Superior King) is a 1989 Indian Tamil-language masala film directed by R. Sundarrajan...