Argos Cernavodă este un șantier naval din România.
Argos a devenit din anul 1994 primul șantier naval cu capital integral privat din România[1].
Firma dispune de hale de producție și montaj, ateliere - mecanic, electric, prelucrări prin așchiere, tapiserie, protecție anticorosivă, cu dotări specifice activității[1].
Din infrastructură fac parte spațiile de depozitare închise și în aer liber, precum și depozitele de combustibil, cu acces rutier, naval și pe calea ferată[1].
Compania a fost fondată în anul 1948 și deține pachetul majoritar la Dobroport, firmă ce are în exploatare porturile Cernavodă, Medgidia și Basarabi[1].
Compania este deținută de familia Lazia, care este implicată în mai multe firme, printre care: Nuclearmontaj International SA, Sorena SA, Ecoprefconstruct SRL, Betoane și prefabricate SRL, ABN Construcții Industriale SRL, Neptun Investment SRL și Acvacons[2].