Antierou

Westernurile revizioniste au de obicei antieroi în rolurile principale, ale căror acțiuni sunt ambigue din punct de vedere moral. Clint Eastwood, reprezentat aici în filmul Pentru un pumn de dolari (1964), portretizează un antierou arhetipal numit „Omul fără nume” în trilogia western spaghetti a dolarilor.

Un antierou sau o antieroină, numit și erou negativ, este un personaj principal al unei povești care nu are calități convenționale de erou, precum idealism, curaj și moralitate.[1][2][3][4][5] Deși antieroii pot efectua uneori acțiuni care sunt corecte din punct de vedere moral, motivele lor nu sunt întotdeauna oneste, ei acționând de multe ori pentru interesul propriu sau în moduri care încalcă normele etice convenționale.[6]

Istoric

Scriitorul american Jack Kerouac și alți reprezentanți ai „Generației Beat” au creat protagoniști gânditori și critici, care i-au influențat pe antieroii multor scrieri ulterioare.

Un antierou timpuriu este Tersites din Iliada lui Homer.[7]:197–198 Acest concept a fost identificat, de asemenea, în drama greacă clasică,[8] satira romană și în literatura renascentistă,[7]:197–198, cum ar fi romanul Don Quijote[8][9] și proza picarescă.[10]

Termenul de antierou a fost folosit prima dată în 1714,[5] el apărând în scrieri precum Nepotul lui Rameau în secolul al 18-lea,[7]:199–200 și este utilizat, de asemenea, într-un sens mai larg pentru a-i caracteriza pe eroii byronieni.[11]

Romantismul literar din secolul al XIX-lea a contribuit la popularizarea unor noi forme de antierou,[12][13], cum ar fi dublura gotică.[14] Antieroul a devenit în cele din urmă un exponent al criticii sociale, fenomen asociat adesea cu protagonistul anonim din romanul Însemnări din subterană al lui Dostoievski.[7]:201–207 El a apărut ca un personaj contrastant față de arhetipul eroului tradițional, proces pe care Northrop Frye l-a denumit „centru de greutate” ficțional.[15] Această evoluție indică o schimbare literară a ethosului eroic de la aristocratul de origine rurală la omul simplu din mediul citadin, așa cum a fost trecerea de la narațiunea epică la narațiunea satirică.[15]

Huckleberry Finn (1884) a fost numit „primul antierou din pepiniera americană”.[16]

Antieroul a devenit proeminent în operele existențialiste de la începutul secolului al XX-lea, cum ar fi Metamorfoza (1915) de Franz Kafka,[17] La Nausée (1938) de Jean-Paul Sartre[18] și Străinul (1942) de Albert Camus.[19] Protagonistul acestor scrieri este un personaj nehotărât, care-și lasă viața să curgă în voia sorții și trăiește stări de tristețe, angoasă și înstrăinare.[20]

Antieroul a pătruns în literatura americană în anii 1950 și până la mijlocul anilor 1960 a fost portretizat ca un personaj izolat, aflat în imposibilitatea de a comunica cu semenii săi.[21]:294–295 Antieroul american din anii 1950 și 1960 (așa cum apare în scrierile lui Jack Kerouac, Norman Maileretc.) a fost, de obicei, mai proactiv decât omologul său francez, precum Dean Moriarty al lui Kerouac care a pornit la drum pentru a-și învinge plictiseala.[22]:18 Versiunea britanică a antieroului a apărut în scrierile „tinerilor furioși” din anii 1950.[8][23] Protestele colective organizate de adepții contraculturii din anii 1960 au făcut ca antieroul să iasă treptat din sfera ficțiunii,[22]:1 deși a continuat să apară în operele literare și cinematografice.[21]:295

Antieroul joacă, de asemenea, un rol important în filmele noir, cum ar fi Double Indemnity (1944) și Night and the City (1950),[24] în filmele cu gangsteri precum Nașul (1972)[25] și în filmele western, mai ales westernuri revizioniste și westernuri spaghetti. Personajele principale din aceste westernuri au de multe ori un caracter moral ambiguu, cum ar fi „Omul fără nume”, interpretat de Clint Eastwood în Pentru un pumn de dolari (1964), Pentru câțiva dolari în plus (1965) și Cel bun, cel rău, cel urât (1966).

Note

  1. ^ „antihero”. American Heritage Dictionary. . Accesat în . 
  2. ^ „anti-hero”. Macmillan Dictionary. Accesat în . 
  3. ^ „Antiheroine”. Merriam-Webster Dictionary. . Accesat în . 
  4. ^ „anti-hero”. Lexico Dictionaries. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ a b „Antihero”. Merriam-Webster Dictionary. . Accesat în . 
  6. ^ Laham, Nicholas (). Currents of Comedy on the American Screen: How Film and Television Deliver Different Laughs for Changing Times. Jefferson, North Carolina: McFarland & Co. p. 51. ISBN 9780786442645. 
  7. ^ a b c d Steiner, George (). Tolstoy Or Dostoevsky: An Essay in the Old Criticism. New York: Open Road. ISBN 9781480411913. 
  8. ^ a b c „antihero”. Encyclopædia Britannica. . Accesat în . 
  9. ^ Wheeler, L. Lip. „Literary Terms and Definitions A”. Dr. Wheeler's Website. Carson-Newman University. Accesat în . 
  10. ^ Halliwell, Martin (). American Culture in the 1950s. Edinburgh: Edinburgh University Press. p. 60. ISBN 9780748618859. 
  11. ^ Wheeler, L. Lip. „Literary Terms and Definitions B”. Dr. Wheeler's Website. Carson-Newman University. Accesat în . 
  12. ^ Alsen, Eberhard (). The New Romanticism: A Collection of Critical Essays. Hoboken: Taylor and Francis. p. 72. ISBN 9781317776000. Accesat în . 
  13. ^ Simmons, David (). The Anti-Hero in the American Novel: From Joseph Heller to Kurt Vonnegut (ed. 1st). New York: Palgrave Macmillan. p. 5. ISBN 9780230612525. Accesat în . 
  14. ^ Lutz, Deborah (). The Dangerous Lover: Gothic Villains, Byronism, and the Nineteenth-century Seduction Narrative. Columbus: Ohio State University Press. p. 82. ISBN 9780814210345. Accesat în . 
  15. ^ a b Frye, Northrop (). Anatomy of Criticism. London: Penguin. p. 34. ISBN 9780141187099. 
  16. ^ Hearn, Michael Patrick (). The Annotated Huckleberry Finn: Adventures of Huckleberry Finn (Tom Sawyer's Comrade) (ed. 1st). New York: Norton. p. xvci. ISBN 0393020398. 
  17. ^ Barnhart, Joe E. (). Dostoevsky's Polyphonic Talent. Lanham: University Press of America. p. 151. ISBN 9780761830979. 
  18. ^ Asong, Linus T. (). Psychological Constructs and the Craft of African Fiction of Yesteryears: Six Studies. Mankon: Langaa Research & Publishing CIG. p. 76. ISBN 9789956727667. 
  19. ^ Gargett, Graham (). Heroism and Passion in Literature: Studies in Honour of Moya Longstaffe. Amsterdam: Rodopi. p. 198. ISBN 9789042016927. 
  20. ^ Brereton, Geoffery (). A Short History of French Literature. Penguin Books. pp. 254–255. 
  21. ^ a b Hardt, Michael; Weeks, Kathi (). The Jameson Reader (ed. Reprint). Oxford, UK ; Malden, Massachusetts: Blackwell. ISBN 9780631202707. 
  22. ^ a b Edelstein, Alan (). Everybody is Sitting on the Curb: How and why America's Heroes Disappeared. Westport, Connecticut: Praeger. ISBN 9780275953645. 
  23. ^ Ousby, Ian (). The Cambridge Paperback Guide to Literature in English. New York: Cambridge University Press. p. 27. ISBN 9780521436274. 
  24. ^ Eggert, Brian (). „Night and the City”. Deep Focus Review. Accesat în . 
  25. ^ Brinton, Sadie (septembrie 2008). „Classic Ten – Greatest Anti-Heroes”. AMC. Arhivat din original la . Accesat în . 

Lectură suplimentară

  • Simmons, David (). The Anti-Hero in the American Novel: From Heller to Vonnegut. Palgrave Macmillan. ISBN 0230603238. 

Legături externe