S-a născut pe 29 noiembrie 1928 la Cracovia.[11][12][13] Era elev la Liceul „Regele Jan III Sobieski” din Cracovia, atunci când orașul a fost ocupat de germani.[12] Rămas în oraș în timpul ocupației, și-a continuat educația la o școală de meserii și, în același timp, a lucrat într-o librărie.[12] S-a alăturat organizației de rezistență și a fost militar în Armia Krajowa.[12] În 1948 s-a înscris la Facultatea de Filologie a Universității Jagiellone,[12] absolvind studiile universitare în 1954.[11][12][13]
A debutat în activitatea de critică literară în anul 1950[11] și tot în acel an a devenit membru al Uniunii Scriitorilor Polonezi.[13] A făcut parte din echipa editorială a publicației literare poloneze Życie Literackie (1951-1954)[12][13] și în 1954 a devenit șeful redacției de literatură contemporane a editurii Wydawnictwo Literackie.[12][13] În 1955 s-a mutat la Varșovia și a lucrat la editura Państwowy Instytut Wydawniczy[12] (1955-1958) și în redacția revistelor Nowa Kultura (1955-1956), Twórczość (din 1958)[11][13][13] și Przegląd Kulturalny (1961-1963).[13] Timp de mulți ani a fost redactor al revistei Twórczośc, unde a publicat cunoscuta sa serie Kroniki Dedala.[8] În anii 1968–1984 a scris sub pseudonimul Dedal.[8]
A scris articole și recenzii literare, de teatru și de film,[12] romane, nuvele și eseuri,[11] precum și traduceri din literatura franceză.[12] În 1953 a semnat o rezoluție a Uniunii Scriitorilor Polonezi cu privire la procesul de la Cracovia. A fost bursier de două ori în Franța: în 1957 al Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și în 1960–1961 al Fundației Ford.[13] A colaborat, de asemenea, la Nowiny Literackie și Wydawnicze, Teatr, Teatr i Film, Dialog, Radar și Tygodnik Powszechny.[13]
Andrzej Kijowski a fost director literar al Teatrului Dramatic din Varșovia în perioada 1967-1968,[11][12][13] fiind înlocuit din funcție de autoritățile comuniste după Criza politică din 1968. A semnat protestul scriitorilor polonezi împotriva cenzurii după ce piesa Dziady (Străbunii) a lui Adam Mickiewicz a fost retrasă de pe scena Teatrului Național din Varșovia la 29 februarie 1968. În perioada 1971-1974 a fost membru în Consiliul principal al Uniunii Scriitorilor Polonezi.[12] A absolvit studii de istorie la Universitatea din Varșovia în 1972 și studii de regie film la Școala de Film din Łódź în 1978.[12] Cinci filme au fost realizate după scenariile sale: Szyfry (1966), Nunta (1973), Pasja (1977), Dyrygent (1979) și Z dalekiego kraju (1981).[13]
S-a implicat în activitatea politică în calitate de fondator al organizației democratice Polskie Porozumienie Niepodległościowe (PPN) și a semnat Scrisoarea celor 15 (1974), Memorialul 101 (1975/1976)[12] și Apelul 64 (1980). A fost membru fondator, lector și membru al consiliului de programe al Towarzystwo Kursów Naukowych (Societatea pentru cursuri științifice). A participat în decembrie 1981 la Congresul Culturii Poloneze de la Varșovia.[12][14] A fost unul dintre organizatorii Universității Poloneze Subterane, Universitatea Volantă (Uniwersytet Latający). În perioada 1 octombrie 1981 - 31 martie 1982[13] a fost director și director artistic al Teatrului Juliusz Słowacki din Cracovia.[11][12][13] După impunerea legii marțiale a fost internat în lagărul de la Białołęka și apoi în lagărul Jaworze, iar după ce a fost eliberat în februarie 1982 a demisionat din funcție.[12]
Andrzej Kijowski a fost căsătorit cu Kazimiera Kijowska, cu care a avut un fiu pe nume Andrzej Tadeusz Kijowski (născut pe 15 iulie 1954).[12] A decedat pe 29 iunie 1985 la Varșovia[11][13] de melanom malign[12][15] și a fost îngropat în cimitirul Powązki din Varșovia.[12][8][16]
In memoriam
În anul 1985 a fost înființat Premiul Andrzej Kijowski pentru realizări literare, care a fost acordat până în anul 2012.[8]
La 6 martie 2008, președintele Republicii Poloneze, Lech Kaczyński, i-a acordat postum lui Andrzej Kijowski Crucea de comandor a Ordinului Polonia Restituta pentru „serviciile remarcabile în activitatea de transformare democratică a Poloniei, pentru realizările în domeniul asistenței profesionale și sociale” cu ocazia aniversării a 40 de ani de la evenimentele din martie 1968.[11][12]
Operă literară
Povestiri
Diabeł, Anioł i Chłop (1955)
Pięć opowiadań (1957)
Oskarżony („Acuzatul”, 1959)
Pseudonimy („Pseudonime”, 1964)
Dyrygent i inne opowiadania (1983)
Romane
Dziecko przez ptaka przyniesione (1968)
Grenadier-król (1972)
Scrieri critice și eseuri
Różowe i czarne (1957)
Miniatury Krytyczne („Miniaturi critice”, 1961)
Sezon w Paryżu (1962) - eseuri
Arcydzieło nieznane (1964)
Maria Dąbrowska (1964) - studiu monografic
Listopadowy wieczór („Seara de noiembrie”, 1971)
Szósta dekada („Anii șaizeci”, 1972)
Niedrukowane (1977), ed. a II-a (1978) – texte politice
Podróż na najdalszy Zachód (1982) - eseuri
O dobrym Naczelniku i niezłomnym Rycerzu (1984) - eseuri
Studii critice publicate postum
Ethos społeczny literatury polskiej (1985) - texte politice
Tropy (1986) - eseuri religioase
Gdybym był królem (1988)
Bolesne Prowokacje (1989) - eseuri politice
Granice Literatury. T. I–II (1990) - articole selectate de Tomasz Burek
Rachunek naszych słabości (1994) - eseuri politice
Crucea de comandor a Ordinului Polonia Restituta (postum, 2008) pentru „serviciile remarcabile în activitatea de transformare democratică a Poloniei, pentru realizările în domeniul asistenței profesionale și sociale” cu ocazia aniversării a 40 de ani de la evenimentele din martie 1968[11][12]
Premii
Premiul revistei Merkuriusz Polski Nowy, ale Dawnemu Wielce Podobny (1958)
