De regulă, instrumentul este folosit la determinarea conținutului de alcool din băuturile spirtoase - țuică, palincă, horincă, rachiu, vodcă etc. Măsurarea se efectuează prin scufundarea aparatului în lichidul respectiv, valoarea conținutului de alcool determinându-se prin citirea diviziunii de pe scala vizibilă a alcoolmetrului, până la care acesta se scufundă în lichid. Pentru o măsurare cât mai exactă, lichidul trebuie să aibă o temperatură de aproximativ 20°C.
Distincția dintre alcoolmetru și densimetru
În esență, alcoolmetrul este de fapt un densimetru, folosit în alcoolmetrie[2], asemănător cu cel pentru măsurarea electrolitului de la acumulatorii auto, densitatea lichidului variind invers proporțional cu concentrația de alcool[3], distincția principală fiind faptul că acesta este mai puțin lestat, dând astfel posibilitatea măsurării unor densități mai mici decât cea a apei.
O altă distincție o reprezintă gradația, alcoolmetrul fiind gradat nu în grade, ci în procente volumice. Alcoolmetrul centezimal al lui Gay–Lussac permite citirea directă a volumului de alcool conținut în 100 volume de soluție.
Alcoolmetrul trebuie să fie conform specificațiilor pentru echipamentele din clasa I sau clasa II definite în Recomandarea Internațională nr. 44, Alcoolmetre și hidrometre alcoolice ale OIML (Organizația Internațională pentru Metrologie Legală).[4]
Alcoolmetrul digital
Alcoolmetrul digital (var.: Alcooltester digital, Etilometru digital, Etilotest digital, Detector digital de alcool) denumește un aparat electronic, echipat cu un senzor electrochimic de alcool, conceput pentru a măsura concentrația de alcool din corpul omului (alcoolemie), prin analiza aerului expirat. Persoana în cauză suflă într-un orificiu al aparatului și pe un ecran se afișează alcoolemia. Există de asemenea, aparate cu imprimantă încorporată, rezultatul obținut putându-se tipări pe suport de hârtie sau încărca într-o memorie electronică.