Aerul comprimat este aerul din atmosferă menținut sub o presiune mai mare decât cea atmosferică[1]. Aerul comprimat este considerat a patra sursă de energie utilizată în industrie, după electricitate, gaze naturale și apă. Economicitatea folosirii aerului comprimat în industrie depinde de rentabilitatea producerii și distribuției sale.
În prezent, aerul comprimat este unul dintre sistemele de deservire cele mai raspândite si cu aplicatii dintre cele mai diverse.
Utilizări
Domeniile de utilizare ale aerului comprimat includ:
Industrie: acționarea sistemelor pneumatice (scule și unelte pneumatice, mașini unelte, instalații de automatizare etc)
Principalele avantaje ale utilizarii aerului comprimat în procesele de producție sunt:
este disponibil în cantități nelimitate
nu condensează, este neinflamabil, nu este exploziv, nu este toxic, nepoluant
este relativ ușor de produs și de transportat prin rețele
poate fi stocat în cantități apreciabile
pericolul de accidentare este redus
întreținerea instalațiilor pneumatice este ușoară.
Dezavantaje
energia acumulată este de 5 … 8 ori mai scumpă decât energia electrică
aerul nu poate fi complet purificat cu costuri rezonabile, fapt ce duce la uzura unor piese prin eroziune și abraziune precum și la coroziunea componentelor
în anumite condiții de mediu și funcționare, există pericol de îngheț.