Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.
A cincea bătălie de pe Isonzo a avut loc între zilele – între armatele Regatului Italiei și cele ale Austro-Ungariei. Italienii hotărâseră să lanseze o altă ofensivă pe râul Soča (Isonzo).
Context
După patru încercări de a traversa râul Soča (Isonzo) și de a invada teritoriul austro-ungar, Luigi Cadorna, comandantul suprem italian, a organizat o nouă ofensivă puternică după pauza de operațiuni de pe timpul iernii, care a permis Înaltului Comandament italian să se regrupeze și să reorganizeze 8 noi divizii pentru front.[1]
Cu toate acestea, ofensiva a fost lansată în lipsa unei planificări strategice detaliate, mai degrabă cu scopul de a distrage atenția trupelor Puterilor Centrale de pe Frontul de Est și de la Verdun, unde era în desfășurare cea mai sângeroasă bătălie a războiului. Atacul a fost rezultatul Conferinței aliate de la Chantilly din decembrie 1915.[1]
Bătălia
Începută la cu un bombardament de artilerie de două zile, a cincea bătălie s-a concentrat pe cursul mijlociu al râului dintre Tolmin și Monte San Michele. Italienii au luptat și au încercat din răsputeri să ia dealul Podgora de la soldații dalmați.[2]
La câțiva kilometri distanță, italienii au escaladat și au luat muntele Sabatino de la austrieci, plan care fusese bine pus la punct încă din iarna precedentă. Totuși, acesta a fost singurul câștig real pe care l-au obținut în timpul bătăliei: ofensivele din alte zone, între care cele de la Muntele Mrzli, Tolmin și cătunul San Martino, nu au avut succes.[2]
Zăpada și ceața din sud i-au obligat pe italieni să-și înceteze atacurile, după o săptămână de lupte crâncene care au costat viața a 4.000 de soldați din ambele părți. Atacurile ordonate de Cadorna pentru Armatele a 2-a și a 3-a italiene ca „demonstrații” împotriva inamicului, s-au dovedit a fi mai puțin sângeroase decât atacurile precendente.[3]
După o săptămână de lupte, ciocnirile au încetat din cauza condițiilor grele de luptă precum vremea nefavorabilă care a înrăutățit condițiile din tranșee și din cauza ofensivei „punitive” austro-ungare din Trentino.
De-a lungul anumitor părți ale frontului, în special în jurul Goriziei, confruntările au continuat între plutoanele celor două tabere până la și chiar mai târziu, într-o luptă prelungită nesoldată cu vreun învingător clar.
Cadorna ceruse aliatului rus să țină ocupate unitățile austro-ungare pe frontul de est, pentru a-i da lui Cadorna șansa să își redistribuie forțele în Trentino, în timp ce abandona practic a cincea bătălie de pe Isonzo.
Urmare
Un ziar croat a declarat că ofensiva „s-a încheiat cu același tip de succes ca și primele patru ofensive precedente”. Cadorna a concluzionat din această bătălie că avea nevoie de mai multă artilerie grea și a plănuit o a șasea ofensivă după ce aliații Italiei i-au promis că îl vor reaproviziona.
Note
^ abSchindler, John (). Isonzo: The Forgotten Sacrifice of the Great War. Connecticut: Praeger Publishers. pp. 138–141. ISBN0-275-97204-6.
^ abThompson, Mark (). The white war: life and death on the Italian front, 1915-1919. New York: Basic Books, a member of the Perseus Books Group. p. 157. ISBN978-0-465-01329-6.
Fundația Plimbările păcii în regiunea Soča. Fundația păstrează, restaurează și prezintă moștenirea istorică și culturală a Primului Război Mondial în zona Frontului Isonzo în scop de studiu, turistic și educațional.