1855: A fost inaugurată "Școala de mică chirurgie" la Spitalul Mihai Vodă din București.
1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a promulgat Codul Penal, alcătuit după modelul Codului Penal francez și al Codului Penal prusac, având la bază și unele legi penale autohtone.
1872: Vasul comercial american Mary Celeste este descoperit în derivă și părăsit în largul Insulelor Azore, în Atlantic. Nava canadiană Dei Gratia a găsit-o în stare de navigație dar cu vele parțiale și cu barca de salvare dispărută, fără oameni la bord. Ultima înregistrare din jurnalul navei era datată cu zece zile mai devreme. Nici unul dintre cei care fuseseră la bord nu a mai fost văzut vreodată.
1888: A apărut la București Fântâna Blanduziei (revistă), foaie literară, politică și săptămânală sub direcția lui Mihai Eminescu. Motto–ul revistei este versul eminescian "Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul".
1940: Este semnat, la Berlin, "Protocolul asupra colaborării româno–germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești", unul din principalele instrumente pentru pătrunderea capitalurilor germane în industria românească. România devenea un important furnizor de materii prime și cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de–al treilea Reich.
1948: Vaporul chinez cu aburi Kiangya a explodat și s-a scufundat în gura de vărsare a râului Huangpu după ce s-a lovit de o mină lăsată în urmă de către marina imperială japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numărul morților este necunoscut, cu toate acestea, se crede că între 2750 și 3920 au murit, 700-1000 supraviețuitori fiind preluați de către alte nave.
1957. La Vadu Roșca în Vrancea a fost reprimată revolta țărănească împotriva colectivizării, de către trupe de Securitate, reprimarea ulterioară fiind comandată de Nicolae Ceaușesc. Au fost uciși 9 cetățeni, iar 17 au fost răniți.
1959: Ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea Little Joe 2 care transportă maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde.
1991: Corespondentul Associated Press, Terry Anderson a fost eliberat după ce fusese ținut ostatic în Liban vreme de șapte ani.
1992: Sub egida ONU, președintele SUA George Bush a ordonat înființarea Unified Task Force cu scopul de a acorda ajutor umanitar și de a restaura ordinea în Somalia.