La moartea lui Alexandru cel Mare, acest imperiu a devenit, timp de peste 40 de ani (323 i.Hr.-281 i.Hr.), teatrul unui război civil între generalii săi, numiți „diadohi”. Aceasta nu a împiedicat amprenta culturală și administrativă lăsată asupra țărilor cucerite de Alexandru, îndeosebi ținuturile riverane ale Mediteranei orientale, să dea naștere unei strălucite civilizații elenistice care a supraviețuit chiar și cuceririi romane, durând peste 1300 de ani (devenind creștină în ultimele sale opt secole: este perioada denumită „bizantină” de Hieronymus Wolf în lucrarea sa Corpus Byzantinæ Historiæ din 1557).
Context
Împărțirea de la Babilon a fost rezultatul unui compromis intermediat de Eumenes, ca urmare a unui conflict de interese între susținătorii generalului Meleager care dorea să i se dea puteri depline lui Filip al III-lea al Macedoniei, și susținătorii generalului Perdiccas care dorea să aștepte nașterea unui moștenitor al lui Alexandru (viitorul Alexandru al IV-lea al Macedoniei) pentru ca să-i dea conducerea imperiului sub controlul unui regent. Conform acordului, Filip al III-lea a devenit rege, dar Perdiccas, ca regent, conducea de fapt și a gestionat reîmpărțirea teritoriilor între foștii generali și satrapi ai lui Alexandru cel Mare. Meleager și aproximativ 300 dintre susținătorii lui au fost eliminați de Perdiccas.
Împărțirea
Imperiul a fost împărțit în regate conduse de „diadohi” sau de succesorii acestora care, în cele din urmă, și-au atribuit astfel teritoriile imperiului:
India și regiunea Pengeab - regilor Paurava (Porus) și Takkasîlî (Taxiles) : aceste posesiuni indiene au fost pierdute, regii respectivi recăpătându-și independența.